Ghid practic de obtinere a autorizatiilor
A. Pentru obtinerea autorizatiilor de verificator metrolog - persoanele fizice interesate trebuie sa solicite examinarea în vederea autorizarii printr-o cerere, cu mentionarea pozitiei din LO, a codului si a denumirii din LT, prevazute în Lista de tarife pentru lucrarile efectuate de Biroul Roman de Metrologie Legala LT - 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 208/10.03.2004, pentru sortimentele/subsortimentele de mijloace de masurare la care doresc autorizarea. Cererea se adreseaza Directiilor Regionale de Metrologie Legala / Serviciilor Judetene de Metrologie Legala. Cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele fizice pentru obtinerea autorizatiei de verificator metrolog, sunt prevazute in instructiunile de metrologie legala IML 5-05, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 46/18.01.2006. Informatiile de ordin general sunt afisate la sediile Directiilor Regionale de Metrologie Legala si ale Serviciilor Judetene de Metrologie Legala.
B. Pentru obtinerea autorizatiilor de laborator - persoanele juridice trebuie sa solicite evaluarea în vederea autorizarii laboratorului de metrologie printr-o scrisoare oficiala, cu specificareapozitiei din LO, a codului si a denumirii din LT, prevazute în Lista de tarife pentru lucrarile efectuate de Biroul Roman de Metrologie Legala LT - 2004 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 208/10.03.2004, pentru sortimentele/ subsortimentele de mijloace de masurare la care doresc autorizarea. Cererea se adreseaza Directiei Regionale de Metrologie Legala / Serviciului Judetean de Metrologie Legala in raza careia/caruia sunt inmatriculate.
Cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca laboratoarele de metrologie, in vederea autorizarii, sunt prevazute in instructiunile de metrologie legala IML 5-05, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 46/18.01.2006.
Informatiile de ordin general sunt afisate la sediile Directiilor Regionale de Metrologie Legala si ale Serviciilor Judetene de Metrologie Legala, solicitantii putand procura, la cerere, mapa cu documente informative. IMPORTANT
Standardul de referinta care creeaza prezumtia de conformitate pentru demonstrarea implementarii si mentinerii unui sistem al calitatii este standardul SR EN ISO/CEI 17025:2001.
Referentialul mentionat a fost inlocuit cu standardul SR EN ISO/CEI 17025:2005, care reprezinta versiunea romana a standardului european EN ISO/CEI 17025:2005.